Istoric Dacia

Înființată la jumătatea anilor 60 în urma unui acord de cooperare între guvernul de la București și constructorul francez Renault, Dacia a devenit în timp un simbol de succes și o adevărată carte de vizită a României care câștigă!

inceputurile uzinei Dacia

Colibași

Istoria uzinei începe în anul 1943, în apropierea localității Colibași, situată la 12 km Nord de orașul Pitești.

 

Primele clădiri sunt destinate fabricației de motoare și de echipamente pentru avioanele produse la uzina IAR de la Brașov. Unele construcții realizate din cărămidă, cu profil specific arhitecturii industriale din prima jumătate a secolului trecut, se regăsesc și în perimetrul actual al uzinei de la Mioveni.

inceputurile uzinei Dacia UPAC

UPAC

După război, aceste clădiri vor fi utilizate ca depozite de muniții până în anul 1949 apoi vor fi amenajate pentru reparația de locomotive.

 

În 1952, uzina se specializează în domeniul fabricației de piese pentru autocamioane și tractoare.

 

În 1963, întreprinderea, cunoscută la început sub numele de «Uzinele Vasile Tudose», devine Uzina de Piese Auto Colibași (UPAC).

inceputurile uzinei Renault 12

Renault 12

În 1965, autoritățile române iau decizia de a dezvolta o industrie auto națională. Soluția aleasă este cea a producției de automobile sub licență, dată fiind lipsa experienței românești în acest domeniu. Sunt contactate mai multe companii occidentale, printre care Renault, care câștigă licitația organizată de guvernul de la București cu un model aflat la acea vreme în stadiul de proiect : Renault 12.

contractul cu RNUR

Contractul cu RNUR

În data de 6 septembrie 1966, este semnat la București contractul cadru între statul român și Regia Națională a Uzinelor Renault (RNUR), pentru o valabilitate inițială de 10 ani. 10 zile mai târziu, pe 16 septembrie 1966, este luată decizia ca viitoarea uzină de automobile să fie construită la Colibași, în apropierea uzinei deja existente – UPAC.

dacia 1310 anii 80

Soluția intermediară

Având în vedere faptul că modelul R12 urma să intre în fabricație în Franța abia la sfârșitul anului 1969 (mașina va fi prezentată la Salonul Auto de la Paris în octombrie 1969), contractul prevedea fabricarea temporară a unui alt vehicul de același tip. Dacă la început modelul R16 părea să fie preferat de partea română, decizia finală va fi luată în favoarea modelului R8 (în versiunea Major), mai ales din rațiuni legate de costuri.

Anii 70

Începuturile producției

Lucrările de construcție ale Uzinei de Automobile de la Pitești au început în primele luni ale anului 1967 și s-au încheiat în Mai 1968. Primele vehicule R8 Major au ieșit de pe linia de montaj în data de 3 August 1968, sub numele Dacia 1100. 

inceputurile productiei dacia 1100

1968

Primul model - Dacia 1100

Inaugurarea uzinei are loc în data de 20 August 1968. Dacia 1100 va fi produsă până la începutul anului 1972 în ceva mai mult de 37 500 de exemplare.

dacia model 1300 fabrica

1969

Lansarea modelului Dacia 1300

Evenimentul major al anului 1969 este lansarea comercială, la începutul lunii octombrie, a primelor modele R12 produse în România sub numele Dacia 1300. Modelul s-a dovedit un adevărat succes comercial atât în România, cât și în alte țări din vecinătate, unde modelul va fi exportat începând din 1971. Un alt moment marcant al anului 1969 îl constituie fuziunea celor două întreprinderi existente în acel moment la Colibași – UPAC și UAP, sub umbrela și sub numele UAP.

dacia 1300 break

1973

Dacia 1300 Break

O versiune Break a modelului Dacia 1300 va fi comercializată în 1973, la 3 ani distanță de la lansarea modelului echivalent de la Renault. Această Dacia 1300 devine modelul de bază dintr-o serie amplă de versiuni VP și VU, care vor totaliza mai mult de 2 milioane de exemplare dezvoltate pe parcursul a 35 de ani.

primele utilitare dacia

1975

Primele utilitare

În 1975 este lansat un prim derivat utilitar al Daciei 1300, intitulat Dacia 1302.

 

În același an, Dacia începe producția, în serie mică, a furgonetei Estafette. În acea perioadă uzina produce și cutii de viteze și punți faţă și spate pentru modelul Renault Estafette, asigurând astfel fondurile necesare achiziționării echipamentelor industriale.

Sfârșitul cooperării cu Renault

După încetarea contractului semnat în septembrie 1966, autoritățile române reiau negocierile cu Renault. Acestea au condus, în iunie 1978, la un proiect de acord-cadru ce avea ca obiect fabricarea modelului Renault 18 în România. Într-un final, acest acord nu va fi semnat, în ciuda prevederilor favorabile pentru partea română. Acest moment de cotitură lasă uzina de la Pitești singură cu o gamă a cărei producție este acum integrată local în proporție de aproape 100%.

dacia 1310 anii 80

Anii 80

La începutul anilor 80, uzina, al cărei nume a fost schimbat între timp în Întreprinderea de Autoturisme Pitești (IAP), produce 300 de vehicule pe zi și are 20 000 de angajați. Gama evoluează odată cu lansarea unei versiuni restilizate a Daciei 1300, numită de acum înainte Dacia 1310. Acest vehicul va cunoaște de-a lungul anilor mai multe evoluții atât în materie de design, cât și la nivel mecanic. Din păcate, calitatea fabricației va scădea considerabil după 1980.

dacia 1304 pick-up

1983

Dacia 1304

În 1983 este lansat primul pick-up adevărat Dacia. Acest model, cu o sarcină utilă de 1 000 kg, va fi declinat într-o versiune platformă și, mai târziu, într-o versiune cu o cabină dublă, care se va bucura de un mare succes comercial.

dacia 1310 sport

Versiuni derivate ale Daciei 1310

În anii 80, Dacia dezvoltă două derivate ale gamei 1310. Versiunea sport va avea parte de un anumit succes în România și versiunea cu 5 portiere, Dacia 1320, care va avea însă o viață foarte scurtă, cu doar 2 500 de unități vândute în decurs de trei ani.

După 1990

dacia 1325 liberta

1991

Dacia 1325 Liberta

Dacia 1325 Liberta este comercializată începând din 1991, dar modelul nu va avea succesul scontat. Producția sa va înceta în 1996, după fabricarea a ceva mai mult de 5 200 de exemplare.

dacia 1309

1992

O nouă utilitară

Dacia 1309, derivată din modelul 1310 Break, cu o platformă deschisă în spate, își face apariția în gama Dacia în 1992. Acest vehicul ingenios va fi destinat în special exportului, în principal către piața chineză. Producția sa îi va permite uzinei să depășească situația foarte dificilă de la începutul anilor 90, marcată de prăbușirea pieței auto din România cu mai mult de 40% în doar doi ani.

dacia nova

1995

Dacia Nova

În 1995, un model complet nou apare în oferta Dacia: Nova. Este vorba de un model cu caroserie în două volume și jumătate, cu hayon, proiectat integral de Dacia. Vehiculul este echipat cu același motor care figurează în gama Dacia de 25 de ani.

dacia nova

1996

Dacia Nova evoluează

Anul următor, în 1996, modelul Nova 524 va corecta defectele hayon-ului din prima versiune și o va înlocui progresiv.

1999

Dacia devine o marcă Renault Group

La sfârșitul anilor 90, după negocieri îndelungate este încheiat un nou acord între Dacia și Renault. Contractul este semnat la București în data de 2 Iulie 1999 și prevede industrializarea sub marca Dacia, la orizontul anului 2004, a unui vehicul de aproximativ 6 000 de dolari (viitorul Logan), destinat piețelor emergente. Renault Group cumpără 51% din acțiunile Dacia pentru 50 milioane USD și se angajează să facă investiții de 219 milioane USD până în 2003.

louis schweitzer

„Pe parcursul a două călătorii în Rusia, am vizitat reprezentanțe ale unor mărci occidentale și un centru de distribuție care a vândut anual câteva mii de Lada bine echipate la un preț de 6.000 de dolari. Aceste modele erau învechite din punct de vedere tehnic, dar satisfăceau o cerere locală. La întoarcerea din aceste călătorii s-a născut proiectul pentru mașina de 5.000 de euro, care urma să fie un vehicul de dimensiuni medii, conceput pentru folosirea de către familii.”

 

LOUIS SCHWEITZER

Președinte Director General Renault Group între 1992 și 2005

uzina dacia mioveni

MODERNIZAREA UZINEI

Obiectivul de a produce o mașină la prețul de 6 000 USD, respectiv 5 000 de euro după 2002 va implica o restructurare profundă a platformei de la Mioveni. Mai multe șantiere se vor derula în paralel, pentru modernizarea instalațiilor industriale, introducerea Sistemului de Producție Renault, pentru pregătirea angajaților. Modernizarea fabricii va duce la o îmbunătățire destul de rapidă a calității producției.

dacia supernova

2000

SupeRNova

În octombrie 2000, este lansată Dacia SupeRNova, echipată cu un grup motopropulsor modern din gama Renault. Este primul model fabricat de Dacia după preluarea de către Renault. SupeRNova se impune rapid drept un adevărat succes din punct de vedere al vânzărilor pe piața din România. În total, vor fi produse până în anul 2003, peste 60 000 de unități.

Dacia Pick-up

2002

Dacia Pick-Up Diesel

La sfârșitul anului 2002, gama de vehicule utilitare Dacia este echipată cu motorul Diesel F8Q. Această evoluție, foarte așteptată de clienții români, va da un avânt semnificativ vânzărilor de vehicule utilitare Dacia în următorii ani.

dacia solenza

2003

Solenza

În martie 2003 este lansat modelul Solenza. Acesta preia într-o primă fază grupul motopropulsor al SupeRNovei. Începând din Septembrie 2003, modelul va dispune și de o versiune diesel, echipată cu motorul F8Q instalat deja pe utilitarele mărcii. Solenza va inaugura de asemenea un nou logo. Solenza reprezintă o adevărată repetiție generală înainte de lansarea, anul următor, al vehiculului de 5 000 de euro, cunoscut deja sub numele de cod X90.

dacia logan

2004

Logan, pariul câștigător

Modelul care va relansa marca Dacia este prezentat presei internaționale în data de 2 iunie 2004. Primele livrări vor avea loc în România începând din 9 Septembrie 2004. Obiectivele de vânzări vor fi depășite încă din primul an, ca urmare a cererii puternice din partea clienților. Renault va lua astfel decizia de a vinde modelul și în Europa Occidentală.

Dacia Mioveni

Expansiunea internațională

În 2005, pentru a susține dezvoltarea internațională a proiectului X90 (sub marca Dacia și marca Renault) în țări precum Rusia, Columbia sau Iran, la Mioveni este inaugurat CKD, cel mai mare centru logistic al Renault Group la acea vreme.

 

În paralel, pentru a răspunde cererii comerciale, capacitatea de producție a uzinei este majorată progresiv, ajungând la 350 000 unități/an până la finalul deceniului.

logan mcv

2006

Logan MCV

Primul model derivat al gamei Logan este prezentat în martie 2006 la Salonul de la Geneva. Disponibil în două configurații – cu 5 și cu 7 locuri, Logan MCV surprinde presa internațională și se impune ca un succes de vânzări în special în Europa Occidentală.

dacia logan van

2007

Logan VAN

După ieșirea din fabricație a gamei de camionete bazată pe platforma Renault 12, Dacia abordează din nou piața vehiculelor utilitare, de această dată cu o furgonetă derivată din modelul Logan MCV.

dacia logan pick-up

2008

Logan Pick-Up

Pentru a înlocui gama 1304/1305, foarte apreciată în România, Dacia lansează un pick-up dezvoltat pe platforma Logan.

 

Modelul va fi fabricat ulterior și în Africa de Sud, sub marca Nissan.

 

dacia sandero

2008

Sandero

Sandero completează în 2008 gama Dacia. Modelul va fi foarte apreciat de clienți și va deveni numărul unu în vânzările către persoane fizice în Europa.

 

Odată cu lansarea sa, Dacia inaugurează o noua identitate vizuală și un nou logo al mărcii.

dacia sandero stepway

2009

SANDERO STEPWAY

La Salonul auto de la Barcelona, în 2009, Dacia a prezentat, sub denumirea Stepway, un model declinat din Sandero. Cu design-ul său specific și garda la mărită, aceasta versiune se va impune ulterior ca un adevărat succes pe toate piețele unde este comercializată marca Dacia.

dacia duster

2010

Duster, vehiculul off-road accesibil

Odată cu lansarea modelului Duster, Dacia propune un model care răspunde perfect noilor tendințe de pe piața europeană. Succesul nu se va lăsa așteptat. SUV-ul Dacia va deveni primul model al mărcii produs în peste 1 milion de unități.

2012 – 2017 PERIOADA MODERNITĂȚII

dacia sandero 2012

Noua generație de modele Logan și Sandero

În 2012 este lansată o nouă generație a modelelor de succes Logan și Sandero, beneficiind de un design atrăgător și de echipamente moderne. 

dacia dokker 2012

Lodgy și Dokker

În 2012, Renault Group inaugurează uzina de la Tanger, unde sunt produse, în exclusivitate, modelele Lodgy (primul monovolum al mărcii), combi-ul Dokker, și versiunea sa utilitară Van.

logan mcv 2012

2013

Noul Logan MCV

În 2013, pentru a completa familia de modele Logan și Sandero, Dacia prezintă o nouă versiune a lui Logan MCV, un break cu look tradițional, dar spațios la interior și cu un volum al portbagajului de mai mult de 560 de litri. 

gama dacia 2016

2016

O gamă completă, reînnoită

Toată gama Dacia beneficiază de o restilizare majoră în 2016. Faza 2 a modelelor Logan, Logan MCV și Sandero dispune în plus, în premieră, de o cutie de viteze robotizată.

dacia duster 2017

2017

Noul Duster

Noua generație Duster este lansată la sfârșitul anului 2017. Noul SUV al mărcii integrează numeroase echipamente în premieră pe un model Dacia și afișează un nivel de  calitate percepută sensibil ameliorat. Modelul va obține titlul de Mașina Anului 2018 în România.

gama dacia 2020

2020

O GAMĂ REÎNNOITĂ

Cu Noile Sandero, Sandero Stepway și Logan, Dacia își reînnoiește oferta în segmentul mașinilor de oraș, versatile și compacte. Dezvoltate pe o nouă platformă modulară, CMF-B, Noile Sandero, Sandero Stepway și Logan fac un adevărat salt înainte în ceea ce privește modernitatea. Această platformă este un element cheie al viitorului mărcii, deoarece va fi utilizată pentru dezvoltarea tuturor modelelor viitoare.

dacia spring 2021

2021

Spring, revoluția electrică

Odată cu lansarea Spring, Dacia deschide un nou capitol al istoriei sale și oferă cea mai ieftină mașină de oraș 100% electrică de pe piață. Acesta este primul model electric Dacia, dar și prima sa mașină mică de oraș. Dacia Spring se adresează clienților individuali, dar și flotelor, în special celor deținute de operatorii de car-sharing.

dacia bigster 2021

2021

Dacia își dezvăluie strategia pentru următorii 5 ani

Cu ocazia prezentării de către Renault Group a planului strategic Renaulution, Dacia și-a dezvăluit strategia pentru următorii cinci ani. Conceptul Dacia Bigster oferă o primă privire asupra evoluției mărcii, care își propune să abordeze în viitor un nou segment de piața – cel al vehiculelor compacte, cunoscut sub denumirea de segmentul C.

dacia duster 2021

2021

Duster

Lider european în vânzările de SUV-uri către clienți particulari în segmentul său, Duster a fost reînnoit în vara anului 2021, adoptând elementele stilistice ale noii identități vizuale Dacia, prezente deja pe modelele Logan, Sandero și Sandero Stepway. Duster dispune de o variantă echipată cu cutia automată EDC cu 6 trepte, cuplată cu motorul pe benzină TCe 150 CP. 

dacia jogger 2021

2021

Dacia Jogger

La începutul lunii septembrie, la Salonul Auto de la Munchen, Dacia a dezvăluit modelul Jogger, un vehicul de familie polivalent, de segment C. Disponibil în versiuni cu 5 și 7 locuri, Dacia Jogger preia atribute aparținând a trei categorii diferite de modele: lungimea unui break, spațiul interior al unui monovolum și liniile unui SUV. 

gama dacia 2022

2022

Dacia adoptă Noua Identitate Vizuală a mărcii pe toată gama sa de modele

Aceasta include noua emblemă „Dacia Link” , compusă din literele D şi C stilizate, legate între ele asemenea elementelor unui lanț, precum și un nou logotip, dispus atât în partea din spate a tuturor modelelor, cât şi pe volanul acestora.

foto manifesto dacia 2022

2022

MANIFESTO

La Salonul Auto de la Paris, Dacia prezintă, sub numele MANIFESTO, un concept-car ce concentrează valorile sale de marcă.

 

Prin acest concept, Dacia își reafirmă viziunea asupra automobilului ca vehicul esențial, cool, robust, accesibil și ecologic. MANIFESTO este un veritabil laborator de idei care prezintă un vehicul conectat cu natura și prietenos cu mediul. Chiar dacă nu anticipează un viitor model, unele dintre inovațiile pe care le aduce se vor regăsi pe viitoarele vehicule ale gamei.

jogger

2023

JOGGER HYBRID

La începutul anului 2023, Dacia lansează primul său vehicul echipat cu tehnologie hibridă. Beneficiind de expertiza Renault Group și fabricată în România, la uzina de la Mioveni, versiunea HYBRID 140 ajunge curând să reprezinte 25% din comenzile totale ale modelului Jogger.

noul duster 2023 foto exterior

2023

NOUL DUSTER

A treia generație a modelului Duster este dezvăluită presei internaționale.

 

Construit pe platforma CMF-B, noul SUV Dacia beneficiază de un design robust, cu o personalitate afirmată și dispune de noi tehnologii, pentru un plus de siguranță și confort, precum și de o gamă modernă de motorizări, inclusiv hibride.

spring

2024

NOUL SPRING

Modelul 100% electric al Dacia se prezintă sub o nouă înfățișare, cu un design complet refăcut, la exterior și interior,  cu echipamente noi și cu cel mai amplu spațiu de depozitare din segmentul său.

bigster

2024

NOUL BIGSTER

Bigster și expansiunea în segmentul C.

 

Primul SUV de segment C purtând emblema Dacia își face apariția în public la Salonul Auto de la Paris.Veritabil vârf de gamă al mărcii, Bigster inaugurează noi motorizări, 100% electrificate și propune echipamente inedite în oferta Dacia, precum sistemul de aer condiționat cu două zone, plafonul panoramic sau hayonul cu acționare electrică.

Vrei să afli mai multe despre Dacia?

despre marca dacia

Despre Dacia

Află mai multe
Dacia în Franța

Dacia în România

Află mai multe
Dacia - Evenimente

Noutăți Dacia

Află mai multe