Care sunt avantajele utilizării GPL?

 

Alegerea unui sistem de alimentare dublă, pe benzină și GPL, oferă numeroase avantaje, atât la nivel de costuri, cât și de grijă față de mediu. Înainte de a intra în detalii, hai să vedem ce înseamnă combustibil GPL și cum funcționează vehiculele care îl folosesc.

 

CE ÎNSEAMNĂ GPL?

Gazul petrolier lichefiat, prescurtat GPL, este un amestec de 2 hidrocarburi ușoare: butan (aproximativ 80%) și propan (aproximativ 20%), derivate din rafinarea petrolului și procesarea gazului natural.

 

Deși în general este utilizat pentru alimentarea centralelor termice, GPL este și o sursă alternativă de combustibil auto ecologic, cunoscut sub denumirea de „autogaz”. Deși nu este la fel de răspândit ca benzina și motorina, GPL câștigă treptat teren în rândul șoferilor, cu 15 milioane de vehicule comercializate în Europa și între 20 și 30 de milioane la nivel global.

CUM FUNCȚIONEAZĂ VEHICULELE ALIMENTATE CU GPL?

Vehiculele care utilizează GPL au sistem de alimentare dublă, respectiv utilizează 2 tipuri diferite de combustibil. Aceste vehicule dispun de 2 rezervoare: unul pentru GPL și unul pentru benzină sau, mai rar, motorină. Motorul comută între cele 2 rezervoare în funcție de nevoi. La pornire motorul utilizează mai întâi rezervorul de benzină.

 

Din acest motiv este mai corect să le numim vehicule cu alimentare dublă, pe benzină și GPL, nu vehicule alimentate cu GPL. 

 

Bine de știut:

 

  • Ai grijă să nu confunzi un vehicul cu alimentare dublă cu un vehicul hibrid. Un vehicul hibrid este echipat cu un motor termic și unul electric, iar un vehicul cu alimentare dublă este echipat cu un singur motor, care utilizează 2 tipuri de combustibil.
 
  • Un vehicul alimentat cu GPL poate avea cutie de viteze manuală sau automată.
 
  • Poți cumpăra un vehicul cu alimentare dublă, pe benzină și GPL, sau îți poți adapta vehiculul cu un kit GPL, dacă acesta este compatibil cu acest sistem (proces cunoscut sub denumirea de conversie la GPL).
 
  • Gazul natural comprimat (GNC) are compoziție similară cu GPL și este utilizat mai ales pentru autobuze și camioane.
 
  • Dacia este unul dintre principalii producători de vehicule cu alimentare dublă, pe benzină și GPL, comercializate sub denumirea „Eco-G”.

BENEFICII ECOLOGICE GPL

Emisii mai reduse de CO2

 

Dacă este alimentat cu GPL, un vehicul cu alimentare dublă, pe benzină și GPL, emite mai puțin CO2 decât un vehicul alimentat numai cu benzină.

 

Emisii mai reduse de particule fine și oxizi de azot

 

Emisiile de particule fine generate de arderea combustibililor pot afecta grav calitatea aerului. Vehiculele alimentate cu GPL nu produc aproape deloc particule fine - aproximativ de 10 ori mai puțin decât vehiculele pe benzină. De asemenea, emit mai puține noxe decât vehiculele diesel cu filtru de particule.

 

În plus, motoarele alimentate cu GPL emit de cel puțin 13 ori mai puțini oxizi de azot decât motoarele diesel, fiind astfel o alegere mult mai responsabilă din punct de vedere ecologic.

AVANTAJE ECONOMICE

GPL este mult mai ieftin decât benzina și motorina. Ca urmare, bugetul pentru combustibil necesar unui șofer care alimentează cu GPL este cu 20% - 30% mai mic decât cel al unui șofer care utilizează un vehicul alimentat cu combustibil convențional. 

AVANTAJE PRACTICE

Ușurință în utilizare

 

Un vehicul alimentat cu GPL este foarte ușor de utilizat. Poți comuta manual între benzină și GPL, apăsând butonul special destinat. Modul astfel selectat se menține automat și la următoarele porniri. Dacă rezervorul de GPL se golește, vehiculul comută automat în modul 100% benzină. Intervalele de revizie sunt similare cu cele pentru vehiculele pe benzină.

 

Autonomie îmbunătățită

 

Beneficiind atât de un rezervor de benzină cât și de unul de GPL, vehiculele cu alimentare dublă, pe benzină și GPL, dispun de autonomie mai mare comparativ cu un vehicul alimentat doar cu benzină.

CARE SUNT DEZAVANTAJELE UTILIZĂRII GPL?

Mai puține stimulente comparativ cu cele pentru vehicule electrice

 

Vehiculele cu alimentare dublă, pe benzină și GPL, beneficiază de mai puține stimulente decât vehiculele electrice, care nu emit deloc CO2 în timpul utilizării.

 

Disponibilitate limitată la stațiile de alimentare

 

Există mai puține stații de alimentare cu GPL, comparativ cu cele pentru benzină, diesel sau stațiile de încărcare pentru vehiculele electrice. Cu toate acestea, există 33.000 de stații la nivel european și 55.000 la nivel global. Pe măsură ce numărul de vehicule cu alimentare dublă, pe benzină și GPL, crește, se estimează că și numărul stațiilor cu pompe de alimentare pentru acestea va crește.

 

Bine de știut: Un vehicul cu alimentare dublă, pe benzină și GPL, poate funcționa și doar pe benzină. Deci nu trebuie să-ți faci griji dacă rezervorul de GPL se golește în timpul călătoriei și nu există stații de alimentare în apropiere.

 

Prețul de achiziție

 

Un vehicul cu alimentare dublă, pe benzină și GPL, este în general puțin mai scump decât unul alimentat doar cu benzină. Cu toate acestea, economiile cu costul combustibilului compensează rapid această cheltuială inițială.

 

Aspecte esențiale

 

Ținând cont de impactul mai redus asupra mediului, economiile semnificative cu costul combustibilului și autonomia mai mare, utilizarea unui vehicul alimentat cu GPL oferă mai multe avantaje comparativ cu vehiculele diesel sau pe benzină. Acest tip de motorizare este o alegere atractivă în tranziția către o mobilitate mai ecologică, alături de modelele 100% electrice și hibride (pentru mai multe detalii, consultați: „Avantajele vehiculelor hibride”).