Urmare a procesului de selecție realizat de Comitetul de guvernanță și de remunerare, Consiliul de Administrație Renault, reunit în 28 ianuarie, sub președinția domnului Jean-Dominique Senard, a decis numirea domnului Luca de Meo în funcția de director general al Renault S.A. și de președinte al Renault s.a.s. începând de la 1 iulie 2020.

Consiliul de Administrație a considerat că domnul Luca de Meo, prin parcursul său profesional, prin experiența și rezultatele sale în funcțiile pe care le-a avut până în prezent, reunește toate calitățile pentru a contribui la dezvoltarea și transformarea Grupului Renault pe toate planurile.

 

Doamna Clotilde Delbos, director general interimar Renault S.A. va continua să asigure această funcție până la intrarea în funcție a domnului Luca de Meo. De asemenea, Consiliul de Administrație a dat aviz favorabil numirii sale în funcția de director general adjunct Renault S.A. începând de la 1 iulie 2020.

 

Consiliul de Administrație își exprima deplina încredere în noua conducere a Grupului și le urează noilor numiți succes deplin în misiunile lor.

Domnul Jean-Dominique Senard, președintele Consiliului de Administrație, a declarat:

«Aștept cu nerăbdare această nouă conducere care marchează o etapă decisivă pentru Grupul Renault și pentru Alianță. Domnul Luca de Meo este un mare strateg și vizionar al lumii automobilului aflată în plină transformare. Expertiza și pasiunea sa pentru automobile fac din el un veritabil atu pentru Grup. Mulțumesc doamnei Clotilde Delbos care asigură interimatul la conducerea Grupului de o manieră excepțională. Ea a demonstrat zi de zi angajament și determinare în slujba Renault. Cei doi, împreună, având susținerea unui comitet executiv înnoit și și întărit, vor forma o echipă de mare calitate și foarte talentată, la nivelul ambițiilor Renault. »

Biografie

Născut în 1967, în Italia, la Milano, Luca de Meo este diplomat în administrarea afacerilor al Universității Comerciale Luigi Bocconi din Milano. Și-a început cariera la Renault, apoi a lucrat pentru Toyota Europa, apoi pentru Grupul Fiat unde a condus mărcile Lancia, Fiat și Alfa Romeo. Are peste 20 de ani de experiență în lumea automobilului.

 

După Fiat, în anul 2009, Luca de Meo a început să lucreze pentru Grupul Volkswagen, ca director de marketing al Grupului. Apoi a ocupat postul de membru al consiliului de administrație având ca responsabilitate vânzările și marketingul AUDI AG, în 2012. În perioada 1 noiembrie 2015 – ianuarie 2020, a fost președintele comitetului executiv al SEAT și membru al consiliilor de supraveghere ale Ducati și Lamborghini, și președintele consiliului de administrație al Grupului Volkswagen Italia.