• Competiția Nextlab.Tech își propune să atragă 50.000 de elevi în 2021
  • Concursul s-a lansat pe 1 martie și se derulează pe tot parcursul anului, până în decembrie, când va avea loc finala competiției, la care vor participa mii de tineri din România
  • Tema constă în realizarea unui robot cu funcție de stropitoare pentru udat plante

 

București, 4 iunie 2021 – BCR și Dacia și-au unit forțele pentru a susține Nextlab.Tech, cel mai mare concurs de robotică din România adresat elevilor din clasele II – IX. Cele două companii s-au implicat și anii trecuți în această inițiativă, oferind gratuit kituri de robotică elevilor participanți. Competiția își propune ca anul acesta să atragă 50.000 de elevi până la finală.

 

„Suntem mândri că putem susține elevii și profesorii implicați în programul Nextlab.tech pentru al doilea an consecutiv. Mă bucur, totodată, să fim alături de companii-simbol în România, așa cum e Dacia, care investesc, la fel ca noi, în dezvoltarea abilităților și competențelor copiilor și tinerilor pentru a-i pregăti pentru profesiile viitorului. Ne implicăm în astfel de proiecte întrucât există o mare nevoie de accelerare și adaptare a procesului educațional la transformările curente. E important să creăm proiecte concrete de digitalizare prin educație și să le scalăm, astfel încât să ajungem la cât mai mulți copii și tineri”, spune Dana Demetrian, Vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.

 

„La RTR, concepem mașini. Inginerii noștri nu sunt roboți, dar se folosesc de avantajele roboticii în procesele care presupun concepția și testarea unei piese și, mai apoi, a vehiculului care capătă forma finală. Spațiul nostru de lucru este uzina, locul, unde, da, apar și roboții. Concepem o Dacia pe care o adaptăm unei uzine care folosește roboți în procesele de fabricație. Fără această sinergie, între concepție și producție, nu am atinge calitatea recunoscută de clienții noștri din toată lumea. Tinerii pe care îi susținem în competiția de robotică Nextlab.Tech pot fi trendsetterii de mâine. Ei vor da tonul industriei. O industrie care merge în pas alergător, iar responsabilitatea noastră este de a-i susține să fie pregătiți, să facă față provocărilor viitoare. La Creative Lab, copiii vor învăța să imprime 3D, fiind asistați de tutorii noștri” spune Alexander Simionescu, Director al centrului de inginerie, Renault Technologie Roumanie.

 

„Robotica, informatica și digital storytelling-ul reprezintă pașaportul elevilor de astăzi spre o viață mai bună și mai verde. Important este ca ei să își însușească o gândire algortimcă și să vadă lumea prin prisma noilor tehnologii într-un spirit de respect față de natură. Mulțumim BCR și Dacia Renault pentru sprijinirea robohackathonului nextlab.tech.”, a declarat Răzvan Bologa, Conf.Univ.Dr., managerul Asociației și al platformei Nextlab.Tech.

 

Pentru a demara oficial această colaborare, reprezentații BCR, Dacia și Nextlab.Tech s-au întâlnit cu ocazia Zilei Mediului, la sediul Renault Bucharest Connected, în cadrul unui eveniment ce a avut ca teme principale ingineria, educația și robotica. Acesta a constituit o avanpremieră a numeroaselor moduri în care specialiști din domenii diferite pot lucra împreună pentru a susține copiii să deprindă abilitățile necesare profesiilor viitorului.

 

Pe lângă cele 1.225 de kituri de robotică oferite gratuit în ultimii doi ani, BCR va demara anul acesta și un program de mentorat pentru doamnele profesor implicate în program, cele mai active 10 primind și câte o bursă în valoare de 1.000 de euro. În plus, pentru că profesiile viitorului sunt legate nu doar de dezvoltarea unor cunoștințe tehnologice, ci și de capacitatea de a-ți gestiona bine finanțele, BCR oferă prin programul Școala de Bani ateliere gratuite de educație financiară pentru toti copiii și profesorii implicați în program.

 

Dacia susține viitoarele generații de roboticieni - 300 de copii de la școli și licee din Argeș, Dâmbovița și București au intrat, în ultimii doi ani, în competiția Nextlab.tech. Ei sunt susținuți de Fundația Groupe Renault România, în parteneriat cu Dacia. Elevii înscriși în concurs învăță să programeze roboți bazați pe Arduino și beneficiază de cursuri gratuite susținute de profesori universitari din domeniul informaticii, prin webinarii.

 

În plus, 18 copii, cu vârste între 8 și 16 ani, vor participa anul acesta, în perioada verii, la Creative Lab, din cadrul Renault Technologie Roumanie, la sesiuni de educație, „Demo Days”, pentru a învăța cum să folosească tehnologia de imprimare 3D în robotică. Ei vor fi ghidați de către tutori RTR.

 

La eveniment au fost prezenți prof. Răzvan Bologa, coordonatorul Nextlab.TECH, Dana Demetrian, Vicepreședinte BCR, Simona Popovici, Director HR Renault Group în România, Alexander Simionescu, Director general Renault Technologie Roumanie și Adriana Geanău, din partea Școlii Gimnaziale 79.

 

Concursul Nextlab.Tech s-a lansat pe 1 martie și se derulează pe tot parcursul anului, până în luna decembrie, când va avea loc finala competiției. Majoritatea activităților se vor desfășura online, ținând cont de restricțiile în vigoare. Pentru mai multe informații, puteți vizita pagina concursului Nextlab.Tech.

 

* * *

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

 

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 17 de centre de afaceri și 16 de birouri mobile dedicate companiilor și 371 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de bancomate – 1.830 de bancomate, 12.700 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

 

* * *

 

Fundația Groupe Renault Romania are drept axă principală incluziunea socială prin educație și va continua să susțină proiecte cu impact social în comunitățile unde compania este prezentă. Toate acestea pentru a contribui la o societate echitabilă și sustenabilă. 200 de elevi din județele Argeș și Dâmbovița folosesc tablete donate de Fundație, având acces la educație prin intermediul tehnologiei, atunci când cursurile nu se desfășoară cu prezență fizică.