Corporate
01.11.2018
Expoziția intitulată Adevărul se regăsește nu doar într-un singur vis, ci în mult mai multe - Truth Lies Not Only in a Dream, But in Many Dreams este găzduită de Galeria Eastwards Prospectus din București, până în data de 24 noiembrie. Galeria prezintă în premieră lucrări recente a șase artiști contemporani români: Márta Adorjáni, Michele Bressan, Norbert Costin, Andrei Nacu, Raluca Popa și Larisa Sitar. Născuți între 1979 și 1987, aceștia au fost martorii schimbărilor pe care le-a adus trecerea României de la o dictatură comunistă la o democrație tânără și și-au început activitatea artistică în contextul internațional făcut posibil de aceste schimbări.
Tevž Logar, curatorul expoziției: Pentru mine, cel mai important este să dăm măsura calității. Aici, în contextul românesc, există o tradiție puternică a avangardei, aveți artiști cu o prezență internațională în galerii importante.
Nu-mi place să măsor succesul prin etichete. Cred că artiștii sunt relevanți pentru că trec peste granițe și poduri. Arta este universală.
Preocupată de legătoria de carte, tehnicile de imprimare și studiul fotografiei și al graficii, Márta Adorjáni (n. 1987) a realizat șapte portrete dintr-un fir subțire de cupru, imprimate pe hârtie prin gravare tradițională, fiecare de câte zece ori. La final, artista a adăugat șapte texte literare scurte scrise de sora ei.
Cu seria fotografică Waiting for the drama, Michele Bressan (n. 1980) se raportează la povestea cinematografelor goale, toate în proprietatea statului. Artistul abordează aceste imagini ca un studiu asupra formei, în care ritmul sau simpla repetiție a unor elemente poate face lucrurile să pară mai mult decât sunt.
Focusul pe fotografie caracterizează și practica lui Andrei Nacu (n. 1984). El folosește fotografia documentară, albumele de familie și arhivele de imagini pentru a explora intersecția dintre memoria personală și istoria socială, cum este This side of the looking glass, bazată pe un negativ alb-negru realizat de bunicul artistului în anii ’80.
Raluca Popa (n. 1979) lucrează cu desen, instalație, fotografie, video și performance. În lucrarea din această expoziție, I always wanted to be at the center, ea pornește de la o piesă de teatru a scriitorului austriac Peter Handke.
Norbert Costin (n. 1984) își juxtapune observațiile și interesele recente față de percepția celei mai fragile și efemere materii. Publicul va deveni astfel martor la întâlnirile artistului cu procese naturale asupra cărora nu are control, la natura neprevăzută a obiectului găsit și la munca analitică din atelierul artistic.
Larisa Sitar (n. 1984) prezintă Untitled (fossil collection), o colecție de fosile reale și false, aducând în discuție tema autenticității. Cele originale sunt fosile marine din eocen, de aproximativ 40 de milioane de ani, strânse de artistă de la o carieră de piatră. Cele false sunt reproduceri realizate dintr-un mix de ciment, praf de marmură și pigmenți.
Colecția de artă contemporană Renault a fost alcătuită din lucrări ale unor artiști vizionari care, la sfârșitul anilor ’60, au produs schimbări reale în peisajul artei și societății de atunci. Deși aparent fără legătură, cele două domenii – industria auto și arta contemporană au creat confluențe și s-au dezvoltat pornind de la inovație.
Eastwards Prospectus
Eastwards Prospectus este o galerie de artă contemporană cu un program vibrant de expoziții dedicate unor valori confirmate din arta internațională, precum și unor artiști în afirmare, în special din Europa de Est, ale căror lucrări au o putere de fascinație la nivel internațional. Înființată în 2014, Eastwards Prospectus are un spațiu versatil de expunere, care permite organizarea simultană a două expoziții sau desfășurarea uneia de amploare pe două niveluri.