Corporate
09.12.2016
Groupe Renault pune, în 2006, bazele centrului de cercetare-dezvoltare (R&D) RTR
În primul deceniu de existenţă, RTR a scris istorie în ingineria vehicule şi mecanică pentru prima generaţie a modelelor din gama Dacia, precum şi pentru actuala gamă. Dezvoltarea vieţii-serie, prin proiectare, testare şi industrializare, a modelelor Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Duster, Lodgy si Dokker Logan (inclusiv Serii Limitate) poartă şi semnătura inginerilor români de la RTR.
Renault Technologie Roumanie contribuie la dezvoltarea și industrializarea la nivel mondial a uneia dintre cele mai complexe și de succes game ale Groupe Renault, Global Access, inclusiv pentru viaţa serie a motoarelor pe benzină, şi a cutiilor de viteză. Am construit RTR cu atuurile unei echipe tinere şi pasionate, formată în prezent din 2.400 de colegi, a declarat Pascal Candau, directorul Renault Technologie Roumanie.
Între 2008 şi 2010 are loc construcţia de la zero a Centrul Tehnic Titu (CTT), consolidând astfel activitatea de R&D din România.
Acesta a fost construit între anii 2008-2010 și cuprinde zeci de bancuri de teste și 32 de km de piste. Alături de centrul de design, Renault Design Central Europe, inaugurat în 2008, CTT întregește activitatea de R&D a Renault în România.
Am fost primul angajat al RTR, în 2006. Până în 2008, aveam deja 1.700 de salariaţi. Am organizat 15 forumuri de recrutare în 8 oraşe din ţară. Cei care au candidat aveau o medie de vârstă de 27 de ani. Tineri entuziaşti, la prima lor experienţă, dar cu deschidere şi dorinţa de învăţare”, îşi aminteşte Dana Oprişan, director resurse umane Groupe Renault România. „A fost o perioadă de-o efervescenţă nemaipomenită, în care cei mai experimentaţi, împreună cu numeroşii tineri pe care i-am avut la vremea respectivă, s-au angajat împreună, de-o manieră exemplară, în această aventură pasionantă care a reprezentat-o perioada de început, mărturiseşte Doru Coman, director Inginerie Vehicule RTR.
Pentru a contribui la formarea viitorilor ingineri, RTR a iniţiat formarea Ingineria Proiectelor în Automobile, transformată apoi în master la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi şi Universitatea din Piteşti. Utilizând pedagogia prin proiecte, acest master oferă anual posibilitatea realizării unui stagiu de 4 luni în cadrul RTR, timp în care cursanţii lucrează la un proiect real de vehicul.
Un exemplu de astfel de proiect este Duster Birou Mobil. Un alt program de master al RTR, realizat în parteneriat cu Universitatea Politehnică din Bucureşti, este cel despre Controlul Zgomotului şi Vibraţiilor. Prin abordarea unitară, teoretică şi experimentală a fenomenelor acustice şi vibratorii (vibro-acustică), acest program este unic în România.
Groupe Renault continuă parteneriatele cu cele 15 universităţi tehnice din ţară, susţinând astfel sistemul de educaţie din România.
Compania oferă, în continuare, oportunităţi de carieră inginerilor pasionaţi de domeniul automobilelor. În prezent, Grupul are 120 de posturi disponibile în R&D.
CENTRUL TEHNIC TITU, AL DOILEA CA MĂRIME ÎN GROUPE RENAULT
Aici sunt testate vehiculele şi componente mecanice în diversele faze ale proiectelor gamei Global Access.