Corporate
08.12.2023
EVOLUȚIA UNIVERSULUI GRAFIC AL SHOWROOM-URILOR
La exterior, universul grafic al showroom-urilor este simplu, vizibil și de impact, oferindu-le clienților un parcurs intuitiv și ușor. Diferitele elemente de semnalistică (steaguri, totemuri, indicatoare, parcări etc.) sunt ușor de identificat.
Acest lucru oferă locațiilor un aspect atractiv, încurajând vizitatorii să intre în showroom.
Culoarea kaki, specifică Dacia, rămâne un reper important, facilitând recunoașterea unui showroom al mărcii, indiferent de locul unde este amplasat.
Atunci când showroom-ul Dacia este integrat într-un complex multi-brand al Grupului Renault, semnalistica specifică permite identificarea clară a spațiului dedicat mărcii, asigurând direcționarea clientului către serviciul pe care îl caută.
Ca și în cazul identității vizuale exterioare, noul univers interior al punctelor de vânzare Dacia este întruchipat de emblema care combină literele D și C, simbolizând soliditatea unei verigi de lanț, și de noua paletă de culori, care reflectă spiritul outdoor al mărcii. Noile amenajări interioare, flexibile și prietenoase cu mediul, au fost concepute pentru a ușura experiența clienților, reafirmând totodată valorile de brand ale mărcii Dacia:
« Eco-smart: economică și ecologică»
« Robustă și Outdoor »
« Esențială și Cool»
PESTE 1.000 DE SHOWROOM-URI CU NOUA IDENTITATE DE MARCĂ
Până la sfârșitul lunii noiembrie 2023, peste 1.000 de dealeri din 30 de țări au adoptat deja noua identitate de marcă. Implementarea a început în aprilie 2022 (pentru exteriorul showroom-urilor) iar din aprilie 2023 demersul a fost extins și asupra amenajărilor interioare.
În România, 58 din cele 60 de locații Dacia (showroom + atelier) au adoptat deja noua identitate de marcă la exterior. În ceea ce privește amenajarea interioară, până la sfârșitul anului 2023, numărul locațiilor aliniate la noul standard va ajunge la 35.
Obiectivul propus este ca până la lansarea Noului Duster, în iunie 2024, toate showroom-urile Dacia din perimetrul de comercializare al mărcii să adopte noua identitate vizuală. Aceasta înseamnă aproape 2.000 de showroom-uri.
Extinderea continuă reflectă valorile brandului - simplitate, robusteţe, spirit autentic. Noua identitate reprezintă un impuls vizibil pentru Dacia în îndeplinirea ambiţiilor sale.