Corporate
29.08.2022
Este performanța extraordinară realizată de spaniolul Kilian Jornet și de francezul Mathieu Blanchard, care au parcurs în cadrul acestei probe de trail montan o distanță de 171 km cu o diferență de nivel cumulată de 10.042 metri. Aproape 2.500 de concurenți s-au aliniat la startul acestei curse în jurul masivului Mont-Blanc, al cărei partener oficial a fost Dacia.
Dacia dorește să fie aproape de clienții săi și de pasiunile lor. În acest scop, în luna mai a fost încheiat un parteneriat pe mai mulți ani cu UTMB® World Series. Este vorba de o apropiere naturală între marca Dacia și cursele de trail montan, sport care conjugă apropierea de natură și dorința de auto-depășire.
Dacia și UTMB® World Series colaborează pentru promovarea valorilor comune (autenticitate și simplitate) și pentru a oferi doritorilor bucuria conectării cu natura. În 2022, sub emblema UTMB® World Series, au fost prevăzute 25 de curse, cea mai spectaculoasă dintre acestea având ca punct de plecare orașul francez Chamonix. La startul acestei probe s-au adunat aproape 2.500 de amatori ai curselor de trail montan din întreaga lume. Aceștia au parcurs o distanță de 171 km, cu o diferență de nivel cumulată de 10.042 de metri, într-un periplu în jurul masivului Mont Blanc, care a trecut prin trei țări – Franța, Italia și Elveția - și care le-a pus la încercare limitele fizice și mentale.
Spaniolul Kilian Jornet, marele învingător al ediției 2022 a UTMB, a terminat cursa în 19h 49’ 32’’, un record istoric care încununează cea de-a 4-a sa victorie în competiție. Locul al doilea a fost ocupat de francezul Mathieu Blanchard, care a terminat cursa după 19h 54’ 50’’ de efort. Podiumul a fost completat de britanicul Thomas Evans, care a reușit să treacă linia de sosire după 20h 34’.
Dacia a fost prezentă cu un branding specific noii sale imagini de marcă, punând la dispoziția organizatorilor vehiculele necesare logisticii de eveniment. Un număr de vehicule Spring, Sandero, Duster și Jogger au fost, de asemenea, disponibile pentru teste.
Bravo tuturor participanților la cursă!
Xavier Martinet, Director Marketing Vânzări & Operațiuni Dacia
"Țin să îi felicit pe toți participanții la această cursă de ultra-trail. Dincolo de provocarea sportivă de cel mai înalt nivel aș dori să evidențiez valorile specifice acestei competiții: solidaritate, autenticitate, spirit de aventură și spirit de echipă. Sunt valori pe care Dacia le îmbrățișează la rândul său. Parteneriatul cu UTMB® World Series este astfel pe deplin coerent cu strategia outdoor a mărcii Dacia."