Succesele se succed în istoria mărcii Dacia. După lansarea modelului Logan, în 2004, un alt star şi-a făcut apariția în lumea auto în 2010: Duster. Acest model emblematic, care a democratizat accesul la vehiculele SUV, a parcurs cele mai dificile drumuri, de la frigul siberian la deșertul marocan. Cu aspectul său robust şi performanțele off-road ale unui adevărat 4x4, croit totodată nevoilor unei familii, Duster s-a dovedit a fi vehiculul pregătit să răspundă oricărei încercări. Anul acesta, SUV-ul Dacia sărbătorește 2 milioane de exemplare vândute în 44 de țări. O poveste de succes pe care designerii, inginerii, dar mai ales clienții, nu o vor uita.
Să dăm timpul înapoi până în 2010. Foarte probabil, la acea vreme purtați o îmbrăcăminte comodă, fără accente extravagante. Iar mașina care vi s-ar fi părut potrivită ar fi fost pe măsura stilului vostru – un vehicul confortabil, poate un SUV, dar nu oricare!
Pe atunci, piaţa vehiculelor SUV se afla în plin avânt, dar modelele disponibile erau fie prea scumpe şi sofisticate, fie prea rustice. Acesta este contextul în care şi-a făcut apariția Duster. Accesibil, robust şi atrăgător, SUV-ul Dacia s-a dovedit a fi perfect adaptat tendințelor din societate, răspunzând nevoilor cotidiene ale clienților. În scurt timp, Duster a devenit nu doar un model emblematic pentru marca Dacia, ci şi un adevărat reper în industria auto. Din 2010, succesul acestui model este confirmat de cele 2 milioane de exemplare vândute pe plan mondial.
Haideți să facem un tur de orizont al succesului acestui model
Să începem cu România, țara în care este produsă Dacia Duster, pentru a descoperi câteva cifre privind fabricația sa la uzina de la Mioveni. Odată părăsită linia de montaj, să plecăm către Italia pentru un meci de fotbal iar apoi mai departe, pentru a urca pe unul din cei mai înalte vârfuri ale Terrei.
Şi, dacă nu ați obosit, să facem un ocol prin Finlanda înainte de a merge în Turcia. Ne urmăriți? Iată: 2 milioane de vehicule Duster înseamnă mult!
Dacă sunteți interesați să aflați şi alte curiozități, iată în cele ce urmează câteva detalii interesante despre clienții Duster:
Să revenim asupra genezei proiectului H79 - numele de cod al primei generații Duster. Misiunea echipei de proiect nu a fost deloc ușoară: plecând de la o coală albă, trebuia creat un vehicul care nu exista pe nicio piaţă auto. Un automobil capabil să ruleze la fel de bine atât pe zăpadă cât la temperaturi ridicate. Pe scurt, un vehicul 4x4 robust, fiabil şi polivalent, disponibil la un preț accesibil, fără concurență.
Una din provocările etapei de proiectare a reprezentat-o etajarea cutiei de viteze cu o primă treaptă foarte scurtă, capabilă să permită înaintarea vehiculului cu doar 5,79 km/h la 1.000 rot./min. Protocolul de verificare a capacităților vehiculului amintea de felul în care infanteriștii mărșăluiau în război în faţa jeep-urilor, pentru a deschide drumul. Loic Feuvray, șef de produs Duster 1, îşi amintește: „Mergeam alături de mașină pentru a verifica dacă viteza de deplasare în treapta 1 era suficient de mică pentru a răspunde regimului off-road”.
Dacă primul Duster a fost un best-seller, a doua generație a modelului nu a făcut decât să consolideze acest succes.
Lansat în 2017, noul vehicul îşi propunea să păstreze ADN-ul SUV-ului produs la Mioveni, aducând un plus de confort şi de tehnologie. Design-ul reținut în final, după analiza mai multor propuneri, se remarca prin aspectul general robust şi prin noul calandru cu o identitate vizuală ușor de recunoscut.
Un exemplu al abordării „design to cost”, materializată în soluții fiabile dar puțin costisitoare, îl reprezintă ornamentul de plastic negru, amplasat între ușile faţă şi aripile roților. Cu un aspect care amintește de „snorkel-ul” sau de priza de admisie a aerului întâlnită pe unele vehicule extreme, această piesă are un rol funcțional, protejând zona din faţa portierelor de eventualele proiecții de pietriș sau noroi, asigurând totodată şi suportul pentru amplasarea semnalizatorului lateral. După cum mărturisește David Durand, directorul de design exterior al Dacia, „utilizarea acestei piese în forma sa brută, nevopsită, conferă vehiculului un design unic, care contribuie la aspectul general robust al lui Duster”.
Şi încă o curiozitate: Duster 2 este singurul model al mărcii Dacia care dispune de trei aeratoare în centrul planșei de bord, faţă de două, pe celelalte modele. Acest detaliu nu este întâmplător. Dincolo de aspectul estetic, acest aerator suplimentar asigură o ventilație mai eficientă pentru pasagerii de pe locurile din spate.
Dacă designerii şi inginerii au făcut totul pentru a crea acest vehicul unic, colegii din fabricaţie au avut şi ei un aport major. Uzina de la Mioveni a fost transformată şi modernizată pentru a asigura fabricația modelului Duster. În mod firesc, vehiculul a fost adaptat pentru a răspunde nevoilor unor clienți speciali. Așa au apărut versiunile Duster destinate Armatei, Poliției sau serviciilor de ambulanță.
Duster este o mândrie națională în România, dar succesul său este la fel de mare şi pe plan internațional. De la lansarea sa, Duster a cules nu mai puțin de 40 de premii. Printre acestea, se numără titlul „Mașina Anului în România”, trofeul „cel mai bun SUV” în Marea Britanie, sau premiul „cel mai bun vehicul de familie” obținut în Germania şi Belgia.
Acum știți mai multe despre Duster. Dar acest model are şi alte ipostaze de dezvăluit. Vi le dezvăluim în imaginile care urmează:
Şi în final, încă o versiune inedită: Duster Pick-Up, produs până acum în 400 de exemplare.
Aventură în aer liber – iată experiența pe care Duster o oferă din plin clienților săi. Celor două milioane de clienți.